#elcamino #femeiepecamino

Dimineața în Fao a început devreme, la ora 6, cu un duș cald și o sesiune scurtă de exerciții în grădina liniștită a hostelului, lângă piscină. Un moment de liniște înainte de o nouă zi pe Camino Portughez de coastă. Lumina de dimineață era așa caldă și blândă.

Din Fao (Esposende) – Viana do Castelo 27 km

Drumul m-a condus spre un pod în construcție. Pas cu pas, am traversat pe o pasarelă improvizată (de niște constructori dintr-un sat din Esposende – îmi spuneam eu în gând), cu gândul că sunt singură, cu un ghiozdan lipit de mine, peste o apă adâncă. Așa că prima frică s-a arătat fără nicio ezitare pe Camino Portughez, făcându-mă să mă rog să ajung cu bine la capăt. Am ajuns. Și am luat cu mine ideea ca traseul nu este lipsit de provocări. 

Plaja din Esposende pe El Camino

Continuând pe faleză, am fost cucerită de casele elegante și vilele cu grădini pline de flori colorate. În Esposende, la ora 9 fix, clopotele bisericii m-au întâmpinat, iar altarul cu Fecioara Maria din interior m-a impresionat. Am simțit nevoia să mă opresc pentru o pauză – o cafea, un toast portughez delicios și câteva momente de reflecție. Am văzut un cuplu de pelerini ce călătorea cu copilul lor de 4-5 ani. 

Am decis să explorez plaja, așa că m-am abătut de la traseu și am pășit desculță pe nisip. Ce bine este să mergi în tălpile goale.  A fost o mică evadare care mi-a umplut sufletul. Dar căldura și lipsa apei mi-au amintit rapid că trebuie să rămân organizată, cu mintea pe traseu.

Provocări ca femeie pe Camino

O chestiune apăsătoare pe traseu este treaba cu necesitățile fiziologice, mai ales cu numărul 1. Am găsit un bar de unde mi-am refăcut proviziile de apă și așa am rezolvat 2 probleme într-un singur loc. Încă o oprire la un magazin pentru șapcă și mă simțea, pregătită să reintru pe traseu, nu înainte de a testa un dulce local dintr-un restaurant fancy. 

Întâlniri pe El Camino

Pe când mă minunam de frumusețea unui traseu cu pini de-o parte și de alta a drumului, de lumină caldă a soarelui, am auzit că cineva mă strigă; când m-am întors era Lolita din Norvegia. M-a bucurat tare reîntâlnirea și am continuat poveștile începute în ziua precedentă. 

Peisajul plin de vegetație mediteraneană se schimba cu cel plin de plantații și ferme. Drumul șerpuia printre casele vechi și străduțe cu umbră unde eu și Lolita ne mai opream să ne odihnim. Împreună, am vizitat câteva biserici mici, apoi ea și-a căutat cazare între Mar și Balinho. Eu mi-am rezervat în Viana do Castelo, la 15 km de mi-am dat seama că nu o să ajung la timp doar pe picioare și m-am urcat într-un Uber până în oraș. 

Atunci când faci planul de acasă, pui la socoteală în linie dreaptă traseul și pare multttt mai ușor de parcurs 18-22 km/zi. Așa am făcut și eu: nu am ținut cont că la ora prânzului, când era mare căldură, am fost nevoită să merg 2 km după magazin cu apă, apoi la altul după șapcă, că am ratat o stradă și m-am învârtit aiurea încă 2 km. Nu am pus la socoteală că nu mă comport bine pe când este foarte cald, apoi că traseul de coastă nu este lipsit de urcușuri și coborâșuri.