Ziua 3 pe Camino Portughez de coastă
etapa Vila do Conde - Fão (Esposende) 26km

#elcamino #femeiepecamino

Ziua a început în inima orașului Vila do Conde, unde am dormit într-un loc plin de povești – Palacete Melo, o bijuterie arhitecturală construită în 1886, cu o istorie fascinantă. 

Din Vila do Conde – Fão (Esposende) 26 km

După un mic dejun simplu, am pornit pe străduțele orașului spre Mănăstirea Santa Clara. Cocoțată pe un deal, mănăstirea oferă o priveliște impresionantă asupra orașului. Urcușul a fost o provocare, dar liniștea și peisajul de sus au făcut tot efortul să merite. Am avut câteva momente doar pentru mine, până când un grup de spanioli gălăgioși a animat locul.

Conversații despre România din ziua 3 pe Camino Portughez de coastă

Din conversațiile mele cu grupul de pelerini coreeni la mic dejun, care m-au întrebat dacă ne pregătim de război, dacă știu să vorbesc limba rusă sau cu cei din Spania care m-au întrebat cum se circula prin Transilvania pe drumurile cu pereți de gheață am realizat cât de diferite sunt percepțiile noastre despre lume. Așa cum noi confundăm uneori asiaticii între ei, și pentru mulți dintre noi, paella tradițională este cu fructe de mare. M-a amuzat această revelație, dar mi-a oferit și o lecție despre cum ne raportăm la diversitate. Despre mine? sunt o femeie pe Camino. 

Înapoi pe traseul El Camino

După acel moment, am pornit spre Aguçadoura, pe un traseu unde oceanul m-a însoțit cu sunetul său liniștitor. Localnicii pe care i-am întâlnit mi-au oferit multe „Bom Caminho” și mi-au înseninat drumul.

După Póvoa de Varzim, am început să întâlnesc din ce în ce mai mulți pelerini.

Am mers la pas cu o femeie din Praga, care pornise din Porto, și am schimbat câteva cuvinte despre traseu și etape pe Camino Portughez de coastă. A fost o conversație scurtă, dar plină de sens, ca multe altele pe El Camino.

Cazare Fão Esposende pe Camino Portughez de coastă

Ziua 3 pe Camino Portughez de coastă

Femeie pe Camino, Hartă pelerini pe Camino la cazarea din Fão - Esposende

 

Întâlniri surprinzătoare pe Camino Portughez de coastă

La scurt timp, m-am întâlnit o altă femeie pe Camino: Lolita din Lituania, care locuiește în Norvegia. Avea 55 de ani și o energie debordantă, deși era obosită de zilele anterioare.

Am râs împreună despre rucsacii prea grei, am conversat despre viața de femeie pe Camino și ne-am bucurat împreună de frumusețea naturii. Am mers două ore la pas, povestind și învățând de la ea despre plantele de pe drum. Avea 2 fete cu nume de copaci, un obicei de prin locurile ei.

Ne-am refăcut traseul pe El Camino când am realizat că urma o porțiune ce părea să se termine brusc, așa că am luat un Uber până în Fão. Poate am fi continuat dacă mai aveam apă și dacă o altă femeie pe Camino din Polonia ar fi fost mai convingătoare legat de continuarea corectă a drumului :))

 

Cazare și povești din Fão

În Fão, m-am reîntâlnit cu ghida grupului coreean. După ce mi-am luat la revedere de la Lolita, am ajuns la o cazare cu grădină și piscină – un loc superb, deși eu nu mai aveam energie decât pentru un duș și odihnă.

După operațiunea „rucsac desfăcut, haine spălate, creme aplicate și rehidratare”, am ieșit să explorez puțin satul.

Am intrat în biserica Matriz de Fão și am admirat detaliile arhitecturale catolice, care m-au impresionat. După aceea, am luat o gustare – ceva ciudat, dar urmat de un desert delicios – și m-am întors să dorm.

Casa s-a umplut rapid cu pelerini europeni. Este fain să te întâlnești cu oameni cu obiective și plăceri ca și tine. 

  • Ziua 7 pe Camino Portughez de coastă etapa A Guarda – Viladesuso 17 km #elcamino #femeiepecamino În ziua 7 pe El Camino, m-am trezit târziu, dar am dormit prea bine. …

  • Pregătirea pentru Camino Portughez de coastă experiența mea INTRO De ce am ales să merg toamna pe El Camino Toamnă este perioada ideală pentru Camino Portughez dacă ești ca mine …