#elcamino #femeiepecamino

Ziua 2 pe Camino Portughez de coastă a început devreme, la ora 6, cu un sentiment neașteptat de odihnă. Una dintre temerile mele pe El Camino a fost insomnia. Colega din Germania, răcită, era și ea trează. Ea se oprise cu câteva zile din motive medicale. Reușise să ajungă până în Viana do Castelo.

Cazarea avea o energie aparte – părea o școală transformată, cu ferestre și uși înalte, holuri largi și multe etaje. La mic dejun m-am așezat față în față cu un pelerin din Taiwan. Un tip blând, cu umor fin și energie bună; conversația noastră, deși simplă, a fost plină de înțelegere și emoție. „Bom Caminho”, mi-a spus la final, strângându-mi mâna.

Notă din jurnal: „Astăzi este ziua lui Moni.”

Din Porto – Vila do Conde pe Camino Portughez de coastă

Porto, punctul meu de plecare pe Camino Portughez, mi-a oferit energie și emoții încă din prima zi. Am pornit de la cazare cu autobuzul spre Mercato Matosinhos. Aici am găsit tarabe pline de pește și fructe de mare. Am urcat la etaj și mi-am imaginat cum ar fi să avem și noi așa piețe. Am remarcat că doamnele vânzătoare erau toate aranjate, unele cu cercei verzi sau albaștri, ruj rozaliu pe buze.

Drumul pe traseul Camino Portughez de coastă m-a dus de-a lungul plajelor cu o vreme perfectă. Peisajele erau atât de minunate ca nu știam ce să pozez și ce să filmez, unde să mă opresc și ce să mai descopăr.

Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a permis acest drum, această călătorie. Dunele de nisip se ridicau din ce în ce mai înalte. Îmi amintesc de clădirile colorate, casele pescarilor, pescărușii, briză oceanului. Am întâlnit și prima bornă de Camino Portughez de coastă.

M-am așezat la unul dintre multele restaurante întâlnite. Inițial m-am oprit pentru apă. Simțeam că mă deshidratasem. Uluită de peisaje, uitasem să mă hidratez. Așa că am luat primul plic de săruri de rehidratare. Mi-am comandat supă de pește, apă, cafea și o plăcintă cu carne de purcel.