O întâlnire despre curaj, visuri și drumul către Santiago de Compostela Am descoperit că foarte multe femei din România visează să meargă pe Camino Portughez, dar amână acest vis din …
#elcamino #femeiepecamino
În ziua 8 pe El Camino a început diferit față de celelalte zile. Pentru prima dată de când am pornit pe Camino Portughez, ceasul a sunat înainte să mă trezesc. Era 8:30, iar cerul era acoperit de nori gri, care parcă se amestecau cu starea mea de spirit.
După un duș rapid și pregătirea rucsacului, am pornit spre Baiona, unul dintre orașele istorice importante de pe traseul Camino Portughez de coastă.
Viladesuso – Baiona 14,4 km
Am lăsat în urmă casa în care dormisem cu Melanie și pe care am botezat-o „casa groazei”. Zona părea tristă și lipsită de viață.
Prima oprire a fost la o benzinărie pentru apă. Mirosea a câine ud. Locul avea o energie ciudată, o vibrație joasă și îmi doream să plec de acolo cât mai repede.
Totuși, Camino are un mod special de a-ți schimba starea atunci când te aștepți mai puțin.
La o răscruce am descoperit un altar plin cu pietre pictate, fiecare cu o poveste. Culorile lor vii au fost primul semn că ziua avea să se transforme.

Femeie pe Camino, altar minunat, plin de pietre mari, pictate măiestros de către pelerini
Pragul dintre lumi în ziua 8 pe Camino Portughez de coastă
Drumul continua pe marginea șoselei, marcat de banda galbenă. În stânga era oceanul Atlantic, iar în dreapta stânci uriașe.
Peisajul era spectaculos, dar fără pelerini sau localnici și monotonia drumului începea să apese. Soarele devenise puternic, iar apa din sticlă se terminase. Începuseră să apară gândurile dificile:
Mintea mea crea scenarii exact ca valurile oceanului din stânga.

Femeie pe Camino, punct de urcare spre Baredo - Camino Portughez de coastă
Un telefon care schimbă totul
În acea stare de vulnerabilitate, am primit un telefon de la Roxana.
Vocea ei caldă m-a readus în prezent. În timp ce îi povesteam despre Camino, mi-am dat seama cât de mult înseamnă această călătorie pentru mine.
După ce am închis telefonul, am plâns. Dar lacrimile au curățat toată energia grea.
Pe Camino înveți repede cât de mult contează amabilitatea oamenilor.
La scurt timp am descoperit un chioșc mic cu obiecte artizanale. Înăuntru era un bărbat slăbuț, cu ochi albaștri și barbă roșiatică, care m-a întâmpinat cu o voce caldă.
Mi-a spus simplu: „Urmează o curbă, urci un deal și dincolo de stâncă este Baiona. Ajungi repede.”
Am cumpărat de la el un creion cu care îmi face plăcere să scriu. A fost unul dintre acele momente pe Camino când simți că cineva apare exact când ai nevoie.
Puțin mai târziu am rămas fără apă. Am întâlnit o localnică în curtea unei case (vezi poza de mai sus) și i-am cerut timid dacă îmi poate da puțină apă.
Mi-a oferit cu blândețe o sticlă mare cu apă rece. În acel moment, gestul ei simplu a fost salvator.

Femeie pe Camino, prin pădure spre Baredo pe Camino Portughez de coastă
Urcarea a fost dificilă.
Poteca pe lângă casa cărămizie urca ușor spre pădure. Stâncile ude și poteca abruptă m-au obligat să improvizez un toiag dintr-un băț găsit pe drum. M-a dus imediat cu gândul la bunicul meu, care nu pleca niciodată fără bastonul lui.
De sus panorama oceanului era spectaculoasă. Pentru prima dată în viață mergeam singură pe un drum atât de pustiu. M-am simțit și speriată, și puternică în același timp.
Întâlnirea cu Jane din Țara Galilor
Din zona de platou, drumul cobora spre Baredo. După un timp am auzit pași în spate. Era Jane, din Țara Galilor, însoțită de doi câini și o prietenă.
Am început să povestim despre Camino, despre viață de pelerin și despre România.
Când i-am spus că unul dintre motivele pentru care merg pe Camino este să îmi îmbunătățesc engleza, ea a râs și mi-a răspuns:
„Traversezi Portugalia și Spania ca să înveți engleză?”
Avea dreptate. Atunci am realizat cum sună asta și m-a bufnit râsul. Mi-a plăcut umorul tip englezesc. M-am amuzat multe zile la rând când îmi aminteam de dialogul cu ea.
Recompensa perfectă: prânzul cu vedere la ocean
Am ieșit din pădure cu zâmbetul larg pe buze. A fost greu, dar am reușit. M-am despărțit de băț mulțumindu-i cu o sărutare: „rămâi cu bine și îți mulțumesc că mi-ai făcut drumul mai ușor.”
Nu mâncasem nimic toată ziua. Am găsit un restaurant cu vedere superbă către ocean. Inițial mi-au oferit o masă în interior, dar apoi am primit una afară.
Am comandat cod în stil galician, iar înainte de felul principal am primit midii cu vinegretă. A fost una dintre cele mai bune mese de pe Camino Portughez.

Femeie pe Camino, Cod în stil galician la masă în Baiona pe Camino Portughez de coastă
După prânz am coborât spre Baiona, unul dintre cele mai frumoase orașe de pe traseul Camino Portughez. Am urmat traseul de-alungul oceanului.
Baiona este celebră în istoria Spaniei pentru că aici a ajuns nava La Pinta, aducând vestea descoperirii Americii de către Cristofor Columb în 1493.
Orașul m-a întâmpinat cu:
Cazarea era simplă, dar bătrânica care m-a primit avea o căldură care m-a făcut să mă simt imediat ca acasă.
Camino mi-a reamintit încă o dată ceva esențial: bucuria vine din lucrurile mici. Iar fiecare pas te aduce mai aproape de tine.
O întâlnire despre curaj, visuri și drumul către Santiago de Compostela Am descoperit că foarte multe femei din România visează să meargă pe Camino Portughez, dar amână acest vis din …
Ziua 9 pe Camino Portughez de coastă: pauză în Vigo După zile intense de mers pe jos, ziua 9 pe Camino Portughez de coastă a venit ca o pauză planificată …