Știind că voi merge pe traseul de coastă și că nu am purtat niciodată încălțăminte de tracking, m-am setat din start pe snickers. Mi-am testat adidașii vechi, iar cu două luni înainte de plecare mi-am comandat încă două perechi, să văd cum mă simt. Până la urmă, încălțămintea este cea mai importantă – ea și șosetele. Și chiar așa a fost. De plecat, am plecat cu cei vechi. 😅 Am făcut bine, dar dacă tot vorbim de încălțăminte, aș spune că niște sandale de tracking sunt și ele extrem de utile. Am căutat din ziua 2 pe traseu să mi le cumpăr, dar nu am găsit mărimea mea – era final de sezon. Cu toate acestea, vremea a fost atât de blândă, încât m-am descurcat excelent cu „vechiturile” mele.

Inițial, mă gândeam că o să fie ușor să-mi arunc adidașii după Camino, dar ghici ce? Nu i-am aruncat. Îi păstrez ca o amintire specială.

Când am început să îmi pregătesc rucsacul și hainele, am testat fiecare detaliu. Am căutat haine de merino pe toate site-urile. Unele arătau rău – nu voiam să merg neasortată, totuși! 😂 Altele erau prea scumpe pentru bugetul meu. Așa că singura piesă din merino pe care am avut-o a fost banderola sau bentița sau cum i se spune. Apropo, foarte utilă pentru vânturile de pe malul oceanului.

La șosete însă, am făcut o alegere perfectă. Le-am luat de la Decathlon, special concepute pentru drumeție. Cu ele, nu am avut probleme mari – doar o mică bășică la degete. În rest, picioarele mele au fost fără probleme majore. Mulțumesc, Ramona Diana – ea mi-a atras atenția asupra lor. 

Hainele pentru traseu le-am adunat din surse diverse. Cel mai mult am purtat colanții de bumbac scurți – nimeni nu-i recomandă, dar eu m-am simțit perfect în ei. Am avut și tricouri din material sintetic, iar din Vigo mi-am mai luat unul pe jumătate bumbac, pe jumătate sintetic. Ah, și hanoracul! Am căutat disperată pe toate site-urile un anumit model, pentru că nu voiam să pleca cu nicio geacă – tot din cauza greutății și a căratului. În cele din urmă, am găsit un hanorac verde într-un second-hand din București. Uluitor, toți pelerinii cu care m-am intersectat mă recunoșteau după el! 😊

Nu știu de ce, dar în mintea mea mă gândeam că hainele de pe Camino, la final, o să le ard. Poate pentru că citisem că unii pelerini făceau focuri imense la Finisterre și își ardeau hainele și încălțările. Astăzi, ritualul nu mai este permis.

Am prins o singură zi de ploaie, adică mai multe ore a plouat destul de puternic. Am testat pelerina, dar nu a funcționat la mine, eram udă din cap până în picioare. Dar am văzut la alți pelerini varianta de umbrelă. Am cumpărat și eu una din Pontevedra, una roz pe care am cărat-o cu mine până la Santiago de Compostela. A fost utila ca umbrela pentru micile ploi ce le-am mai prins pe drum, dar m-a ajutat în loc de bețe de tracking :)) Deci ajută să ai și bețe de tracking la tine.

Medicamentele pe care le-am luat la mine m-au ajutat, dar am și cumpărat de acolo pentru că m-am confruntat cu niște mușcături de insecte. Mă știu sensibilă la insecte și luasem cu mine ceva antihistaminice, dar a fost nevoie să mai cumpăr pentru că inflamațiile nu au trecut ușor. Tot de acolo am cumpărat și pulberi de hidratare după ce le-am terminat pe cele de acasă. 

Inutil pentru mine a fost să car tot felul de bandaje, comprese. Însă aveam nevoie de plasturi mai mulți, din cei cu gel care sunt aur pe traseu. 

Într-adevăr, sunt multe detalii, dar după ce le organizezi, totul devine simplu.