#elcamino #femeiepecamino

București – Porto

În noaptea dinaintea plecării pe El Camino din București, am dormit puțin, cu gândurile împărțite între emoție și teamă. La ieșirea din casă, m-am privit cu rucsacul în spate și zâmbetul pe față — nu mai era doar un vis, ci o călătorie care începea pe bune.

Zborul singură nu mă speria, ci sentimentul că totul devine real și că trebuie să fiu atentă la fiecare pas. La Roma, singură în aeroport, m-a cuprins o anxietate neașteptată când echipajul m-a pus să verific rucsacul, deși știam că e în regulă. Am trecut cu bine și am zburat liniștită spre Porto, cu inima bătând de emoție: Camino începea

Ziua 1 pe Camino Portughez de coastă începe cu pașaportul pe pelerin

Ajunsă la Porto, am pornit spre Catedrala Sé do Porto, un loc plin de istorie. Clopotele băteau, era fix 15 și piața era scăldată de soare și muzică live; un pianist stradal cânta o melodie care m-a făcut să simt cu toată ființa mea recunoștința că sunt acolo. Știam că trebuia să fiu acolo 🙏🏻

M-am așezat pe trepte și am realizat că, în fața mea, aveam peste 250 de kilometri de descoperiri. Am simțit că, în sfârșit, sufletul meu de explorator este fericit. Cu pașaportul de pelerin în mână și rucsacul în spate, mi-am promis că voi savura fiecare moment. Nu-mi venea să cred că eram cu adevărat acolo… că urmează cu adevărat să merg pe Camino. Mi-am luat pașaportul de pelerin și scoica și am făcut o poză. 

Așezată pe scările din fața catedralei, ascultând muzica live a unui pianist stradal, am simțit că am ajuns deja la destinație. Mulțumesc, Doamne, pentru această oportunitate de a învăța despre credință, speranță și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când îmi este teamă. Mă făcusem mică în fața a ceea ce trăiam, cu recunoștința pentru tot se “orchestrase” pentru mine. 

Catedrala Sé din Porto este unul dintre cele mai impresionante și vechi monumente ale orașului, un loc de plecare simbolic pentru pelerinii care pornesc pe El Camino de Santiago.

Cazare Porto

Seara am petrecut-o la un hostel foarte drăguț, cu o energie faină. Era pentru prima oară când dormeam la o astfel de unitate de cazare. O clădire veche restaurată (eu bănuiesc ca a fost școala cândva). Băile, ușile înalte, camerele cu multe paturi mi-au amintit de școlile de fete pe care le văzusem în filmele adolescenței mele. 

Colegii de cameră era acolo tot pentru Camino Portughez. O tipă din Germania, un tip din Ungaria și un tânăr necomunicativ. Ea mi-a ținut companie câteva minute bune și mi-a povestit că abandonase Camino Portughez de coastă din cauzele stării de sănătate fiind afectată de vremea capricioasă. Doctorii îi recomandaseră să renunțe și să reia alta dată El Camino. Era serios afectată și îmi transmisese cumva o teamă – aceea a abandonului. M-am retras din conversație și am adormind ascultând un podcast.