#elcamino #femeiepecamino

Dimineața în Viana do Castelo a început devreme, la ora 6:00 cu un răsărit spectaculos. A continuat cu dușul și igiena de dimineață și pregătirea rucsacului de drum. 

Apoi, după câteva “good morning” am ieșit și am băut cafeaua sus, la Sanctuarul Santa Luzia. Am avut parte un moment de liniște înainte de o nouă zi de drum. Mă aștepta o nouă zi ca femeie pe Camino. 

Din Viana do Castelo spre Vila Praia de Âncora 18 km

La ora plecării mele de la cazare, funicularul nu funcționa așa că am chemat un uber. A venit același șofer ce m-a adus: João – un portughez vesel, de 45+ ani care emana multă energie și bucurie a vieții. Pe drum spre oraș a cântat, a fluierat și mi-a lăsat impresia că trăia cea mai frumoasă dimineață din viața lui. João se bucura de fiecare rază de soare, de fiecare adiere de vânt, de mirosul dimineții, era galant, amabil și prietenos; vorbea 4 limbi străini și făcuse Camino de câteva ori pe diverse rute. M-a lăsat în centru cu mai multă energie decât să găsise. Ce privilegiu să fiu în pelerinaj pe El Camino. 

Drumul m-a purtat din zona centrală a Vianei spre Vila Praia de Âncora, pe faleza oceanului Atlantic. Eram iar pe traseul El Camino. Pentru câteva ore am continuat de-a lungul oceanului, admirând farurile de pe faleză. Foarte mulți localnici erau deja la mișcare, familii cu copii, persoane în vârstă, femei alergând, grupuri de bărbați pe bicicletă.

Una dintre cele mai provocatoare zile ca femeie pe Camino

Soarele a devenit din ce în ce mai puternic. Pielea mă strângea și accesoriile de la rucsac mă iritau extrem de mult. Drumul continuă departe de ocean și asta face ca aerul să fie mai greu de respirat. Pe margini admir tot felul de flori, cactuși înfloriți, kale albe sălbatice. Peisajele devin medicamentul meu. 

Drumul a continuat pe niște urcușuri solicitante, într-o caldură ce face ca toate cele să fie lipite de corp. Ajunsă într-o zona de platou, drumul s-a transformat într-o pădure de pini. Acolo am găsit liniște, aerul era când cald, când răcoros, plin de miros de rășină, fluturii albi se jucam pe lângă mine și am avut senzația că sunt departe de orice grijă.

De acasă nu mi-am imaginat că voi prinde așa căldură pe 3 noiembrie. Ceasul îmi indica aproape de 20000 de pași, dar parcă nu avansam pe traseu și mai aveam mult până la cazare. Din pădure spre zona plajelor drumul a fost chinuitor din cauza aerului cald, așa că am decis să îmi scot adidașii la prima plajă și să fac o baie…cel puțin pentru picioarele mele călătoare.